CÂND VREI SĂ TE SCHIMBI… DAR TE ÎNTORCI DIN DRUM

 

„Gata. De mâine schimb tot.”

V-ați spus de multe ori asta, nu-i așa ? Spunem asta cu entuziasm, cu speranță, cu promisiunea unei vieți noi.

Apoi, aproape invariabil, facem un pas… și ne oprim.Mai găsim o scuză. Mai amânăm puțin.

Încă nu este „momentul potrivit”.

Și ajungem să ne întrebăm, de cele mai multe ori, cu frustrare : Ce e în neregulă cu mine?

Vreau schimbarea, sau fug de ea?

Adevărul este simplu și profund în egală măsură. Nu este lipsă de voință, nu este lene, este biologie, este psihologie.

Creierul tău nu vrea fericire, el vrea siguranță.

Creierul uman are o prioritate clară…supraviețuirea, nu împlinirea.

Pentru creierul uman orice schimbare înseamnă necunoscut, risc și pierderea controlului.

Iar pentru sistemul nervos, necunoscutul înseamnă potențial pericol.

Așa apare sabotajul interior.

Nu pentru că „nu poți”, ci pentru că o parte din tine încearcă să te protejeze.

Când vrem să ne reinventăm, în noi apar două voci, parcă sunt două forțe opuse.

Pe de o parte este vocea evoluției, cea care îți cere „vreau mai mult sens “, „nu mă mai regăsesc aici ”,„știu că pot altfel ”

Este, de fapt, vocea autenticității, cea care îți arată cine ești în mod real.

De cealaltă parte este vocea protecției. Îți strigă cât de tare poate, „și dacă greșești?”, „dacă pierzi stabilitatea?” „mai bine rămâi unde știi”.

Acesta este mecanismul tău de apărare.

Să știi că ambele vor binele tău.Doar că folosesc strategii diferite.

Aici se blochează majoritatea oamenilor. Renunțăm la un drum și ne spunem…„poate nu e pentru mine.”

Dar este cu adevărat intuiție sau doar frică mascată?

Hai să vedem diferența esențială între cele două. Este foarte important să fim atenți la ceea ce simțim.

Atunci când intervine mecanismul de apărare ( manifestarea ego-ului ) , el vine cu frică, corpul se tensionează. Începi să cauți scuze logice. Te simți blocat și fără perspectivă.

Însă intuiția este atât de diferită și curată. Ea apare liniște, nu panică. Acolo nu există regret. Indiferent de ceea ce se așterne în fața ta, chiar și cu garanția succesului… tot nu te atrage. Tot ceea ce simți este detașare, nu teamă. Deci, nu este drumul tău.

Așadar, frica contractă. Adevărul interior relaxează.

Ține minte, corpul știe mereu.

Întrebarea este, de ce batem în retragere exact când suntem aproape de schimbare? Se întâmplă mereu…

Pentru că acolo este pragul.Schimbarea reală nu începe cu entuziasm.Începe cu disconfort. Aici apare confuzia. Cum să merg pe un drum ce îmi creează disconfort. Ar trebui să îmi fie bine, dacă merg pe drumul meu.

Ce nu știm este că înainte de orice salt major, apare îndoiala, oboseala, sabotajul, dorința de a reveni la vechi.

Este momentul în care vechea identitate „moare”.Și nimănui nu îi place să lase în urmă ceva familiar.Chiar dacă acel „familiar” ne făcea nefericiți.

Sugestia unui om care a experimentat tot ceea ce povestește, nu este un sfat. Când ești în dubiu, întreabă-te: Dacă aș ști sigur că reușesc, aș mai vrea acest drum?

Dacă rămâne DA , este doar frică, nu lipsă de sens.

Dacă este NU, atunci nu mai este aliniat cu cine ești acum

Atât de simplu. Și totuși, atât de greu de acceptat.

Poate că nu e despre curaj. Poate e despre încredere. Încredere în tine, încredere în ceea ce se definește ca fiind necunoscut.

Nu trebuie să devii altcineva peste noapte. Schimbarea reală nu este un salt.

Este o succesiune de pași mici, făcuți cu blândețe. Nu te lupta cu frica.

Mulțumește-i. Te-a protejat ani de zile. Apoi spune-i: „Mulțumesc. De aici conduc eu.”

Dacă simți că te afli într-un astfel de moment de tranziție, nu ești defect.

Ești doar în creștere. Iar creșterea nu arată niciodată ca un drum drept.

Arată ca doi pași înainte… și unul înapoi. Dansezi tango cu viața.

Întotdeauna direcția contează mai mult decât viteza. Fiecare își are ritmul lui.